Toti traim in realitate, dar nu toti suntem realisti

O buna bucata de timp, m-am bucurat de titulatura de "imatur", la ce servea incarcatul creierasului cu griji despre ziua de maine. Scoala, prietenii si faptul ca mamica si taticu imi asigurau spatele era de ajuns pt mine. Mai incolo insa, realitatea m-a pocnit si are croseu de te lasa knock-out. De atunci am aproape constant parte de universalul indemn "nu mai fii asa pesimist". Oamenii ce nu demult se plangeau ca vedeam viata cu lentile roz, acu se plang ca o vad cu lentile gri. Celor ce vad in ansamblu, niciodata nu le vor fi acceptate parerile pentru ca ei au darul de a da din cand in cand jos,valul inconstientei de pe ochii celor din jur.
Oamenii au dat definitia acestei faceri de bine, cea de dezamagire. Acum insa, hai sa luam cuvantul la adevarata lui valoare, dez- are rol de substitut al unei negatii, al lui ne-;amagire e asa-zisa imbatare cu apa rece, crearea de iluzii pentru ocupatul mintii de catre altii sau de sine. Adicatelea, realistul e cel ce impiedica auto-prostirea altora cu diverse lucruri care nu le fac nici un bine. Saracii narcomani de iluzii, insa, nu se pot dez-obisnui de obiceiul asta maladiv si in consecinta, pun eticheta de "pesimist". Foarte greu ii e unuia care ani de-a randul s-a invatat sa fie tinut intr-o bula de protectie fata de nenorocirile vietii, sa vada viata in adevarata ei forma. Iti va fi mai usor sa-i vorbesti unui extraterestru despre ce se intampla in realitate, decat unuia de langa tine. Cand esti realist, gandesti totul, pui totul la indoiala si privesti cu detasare tot ce urmeaza, nefiind afectat de loviturile traiului de zi cu zi. Aiuritul o sa priveasca cu oroare ca stilui-i de viata i se termina, cum incep problemele sa apara si cum nici dracu nu vine sa ii arate ce sa faca si atunci vine momentul alegerii: ori incepe sa caste ochii la ce e in jur, ori o arde emo si se arunca de la etaj/isi taie venele/ ia droguri/baga alcool si isi deplange-n pumni soarta. Daca se mai intampla sa mai si profite careva de acest defect al ne-previziunii aiuritilor, deja pentru ei apare Dumnezeu drept vinovat, pe sistemul "sunt un om bun, de ce mi-ai dat viata asta?" Pentru a evita asa ceva, trebuie sa se inteleaga un singur lucru si anume ca doar propria persoana e cea pe care o poti controla si de care poti depinde 100%. Din pacate, asta e mersul lucrurilor- unii sunt facuti sa fie-n pom si pomu-n aer, altii stau jos cu picioarele pe pamant strigand intr-una "ma da-te jos ca ai sa cazi de acolo".