Fuga de responsabilitati

Cati dintre noi nu-si doresc macar odata sa se mai intoarca in timp sa fie iar copii si sa nu aiba atatea pe cap, cu toate ca toti la varsta copilariei ne doream cu inversunare, sa ne maturizam ca sa avem drepturi cu nemiluita. Ce nu stiam atunci e ca odata cu varsta si drepturile nou dobandite vin si obligatii carora sa le facem fata. Iata ca scapi de liceu, ajungi la facultate, 3 ani trec galopant si te uiti ca vitelul la poarta noua incotro s-o apuci, ce pasi sa mai faci. Pentru unii, ideea amanarii imediat trece prin minte "hai frate ca mai fac o facultate" altii vor sa progreseze "fac si masteru ca acum e varsta" iar altii o lasa balta si intra-n viata mai devreme. Cu toate ca toate variantele sunt cat se poate de normale si au loc frecvent, dorinta aia de a mai sta pe moka fara batai de cap, se zbate grav in noi toti. Trec niste ani, ajungi la un 26 de ani fetele, 28-29 baietii si incepi sa dai din colt in colt ca trei sa te casatoresti, vrajeli, independenta, copil eventual si uite asa ti s-a dus dracului "primavara vietii". Ceasul biologic , la sexul frumos, destept si modest din cale afara, ticaie-n draci "hai sa vad ce-oi lua ca raman fata batrana ca dup-aia copil nu-i bai" , e usor de facut. Dar stai asa ca ...casnicia se tine cu compromisuri, alea-alea, nu asa ca-n telenovelele siropoase cu Jose Armando care e mare patron si are masina, vila si alte alea (aviz amatoarelor), naaaaaa. E cu criza ,cu probleme ,cu tolerat de apucaturi nasoale din partea amandorura, mai ales daca apuci, ca fata, sa iei vreun "pui" care te pocneste cand ti-e lumea mai draga. Tot asa la baieti, vrei si tu una mai cuminte si nu stii ce panarama alegi, ca daca iei una de-ti face fire albe inainte sa zici "da" cand te intreaba primarul daca vrei sa te legi la cap, ai pus-o. Iti semnezi frumusel cu scris caligrafic sentinta la munca silnica pe viata.
Vrem liniste si pace, nici un stres, distractie, prieteni multi, iesiri dese in oras, vrem trecutul, vrem sa fugim de responsabilitatile care or sa ne faca sa semanam cu parintii nostri, doar ca in viata, singurul sens de mers e inainte, in nici un caz inapoi.