Toti traim in realitate, dar nu toti suntem realisti

O buna bucata de timp, m-am bucurat de titulatura de "imatur", la ce servea incarcatul creierasului cu griji despre ziua de maine. Scoala, prietenii si faptul ca mamica si taticu imi asigurau spatele era de ajuns pt mine. Mai incolo insa, realitatea m-a pocnit si are croseu de te lasa knock-out. De atunci am aproape constant parte de universalul indemn "nu mai fii asa pesimist". Oamenii ce nu demult se plangeau ca vedeam viata cu lentile roz, acu se plang ca o vad cu lentile gri. Celor ce vad in ansamblu, niciodata nu le vor fi acceptate parerile pentru ca ei au darul de a da din cand in cand jos,valul inconstientei de pe ochii celor din jur.
Oamenii au dat definitia acestei faceri de bine, cea de dezamagire. Acum insa, hai sa luam cuvantul la adevarata lui valoare, dez- are rol de substitut al unei negatii, al lui ne-;amagire e asa-zisa imbatare cu apa rece, crearea de iluzii pentru ocupatul mintii de catre altii sau de sine. Adicatelea, realistul e cel ce impiedica auto-prostirea altora cu diverse lucruri care nu le fac nici un bine. Saracii narcomani de iluzii, insa, nu se pot dez-obisnui de obiceiul asta maladiv si in consecinta, pun eticheta de "pesimist". Foarte greu ii e unuia care ani de-a randul s-a invatat sa fie tinut intr-o bula de protectie fata de nenorocirile vietii, sa vada viata in adevarata ei forma. Iti va fi mai usor sa-i vorbesti unui extraterestru despre ce se intampla in realitate, decat unuia de langa tine. Cand esti realist, gandesti totul, pui totul la indoiala si privesti cu detasare tot ce urmeaza, nefiind afectat de loviturile traiului de zi cu zi. Aiuritul o sa priveasca cu oroare ca stilui-i de viata i se termina, cum incep problemele sa apara si cum nici dracu nu vine sa ii arate ce sa faca si atunci vine momentul alegerii: ori incepe sa caste ochii la ce e in jur, ori o arde emo si se arunca de la etaj/isi taie venele/ ia droguri/baga alcool si isi deplange-n pumni soarta. Daca se mai intampla sa mai si profite careva de acest defect al ne-previziunii aiuritilor, deja pentru ei apare Dumnezeu drept vinovat, pe sistemul "sunt un om bun, de ce mi-ai dat viata asta?" Pentru a evita asa ceva, trebuie sa se inteleaga un singur lucru si anume ca doar propria persoana e cea pe care o poti controla si de care poti depinde 100%. Din pacate, asta e mersul lucrurilor- unii sunt facuti sa fie-n pom si pomu-n aer, altii stau jos cu picioarele pe pamant strigand intr-una "ma da-te jos ca ai sa cazi de acolo".

Romgleza

O chestie ce pare a se raspandi cu viteza sunetului in Limba Romana este folosirea englezismelor . Aici, in Capitala, fratioare e ceva la fel de normal ca mersul la cumparaturi. Lumea a terminat-o cu Romana, e prea grea, prea multa bataie de cap sa folosesti traducerile pentru produsele sau serviciile oferite de lumea capitalista. S-a terminat cu "misto, ca lumea, belea, petrecere", acum avem cool, funny, party, touchscreen, smartphone si multe, muulte altele. Intr-o zi, o colega de serviciu imi zice "bai, am momente cand vreau sa spun ceva, incerc sa folosesc, cuvantul in Romana dar imi vine in minte sinonimul englezesc", wow! Deci am ajuns in stadiul in care ne-au indobitocit astia asa de tare incat nici macar ce vrem nu mai putem enunta in Romana, ca sa nu mai zic de ce nu vrem.... Plus ca, fenomenul asta vine in directa legatura cu cel de cocalarizare si pitziponceala a tineretului. La cat de terci au saracii creierul din fabrica, pentru ca acum hai sa fim seriosi, copii sunt dupa chipul si asemanarea parintilor, mai vin si astia (marii retaileri si corporatiile) si le servesc struto-camile gramaticale pana ii fac pulbere fina. Scumpii nostrii profesori de sorginte comunista ce (din pacate) mai sunt in sistemul de invatamant nu pot sa inteleaga de ce-s copii asa prosti fiind totusi atat de avansati ca si conditii de informare si asa mai departe. Raspunsul meu e simplu, copii nu-s prosti, ci expusi de prea devreme la ce nu trebuie de parintii lor apatici si vanitosi, in consecinta devenind niste semi-englezi semi-analfabeti, sub-dezvoltati din punct de vedere social dar rasfatati pana la culme ce folosesc Romgleza pt a chat-ui pe Facebook.

Fuga de responsabilitati

Cati dintre noi nu-si doresc macar odata sa se mai intoarca in timp sa fie iar copii si sa nu aiba atatea pe cap, cu toate ca toti la varsta copilariei ne doream cu inversunare, sa ne maturizam ca sa avem drepturi cu nemiluita. Ce nu stiam atunci e ca odata cu varsta si drepturile nou dobandite vin si obligatii carora sa le facem fata. Iata ca scapi de liceu, ajungi la facultate, 3 ani trec galopant si te uiti ca vitelul la poarta noua incotro s-o apuci, ce pasi sa mai faci. Pentru unii, ideea amanarii imediat trece prin minte "hai frate ca mai fac o facultate" altii vor sa progreseze "fac si masteru ca acum e varsta" iar altii o lasa balta si intra-n viata mai devreme. Cu toate ca toate variantele sunt cat se poate de normale si au loc frecvent, dorinta aia de a mai sta pe moka fara batai de cap, se zbate grav in noi toti. Trec niste ani, ajungi la un 26 de ani fetele, 28-29 baietii si incepi sa dai din colt in colt ca trei sa te casatoresti, vrajeli, independenta, copil eventual si uite asa ti s-a dus dracului "primavara vietii". Ceasul biologic , la sexul frumos, destept si modest din cale afara, ticaie-n draci "hai sa vad ce-oi lua ca raman fata batrana ca dup-aia copil nu-i bai" , e usor de facut. Dar stai asa ca ...casnicia se tine cu compromisuri, alea-alea, nu asa ca-n telenovelele siropoase cu Jose Armando care e mare patron si are masina, vila si alte alea (aviz amatoarelor), naaaaaa. E cu criza ,cu probleme ,cu tolerat de apucaturi nasoale din partea amandorura, mai ales daca apuci, ca fata, sa iei vreun "pui" care te pocneste cand ti-e lumea mai draga. Tot asa la baieti, vrei si tu una mai cuminte si nu stii ce panarama alegi, ca daca iei una de-ti face fire albe inainte sa zici "da" cand te intreaba primarul daca vrei sa te legi la cap, ai pus-o. Iti semnezi frumusel cu scris caligrafic sentinta la munca silnica pe viata.
Vrem liniste si pace, nici un stres, distractie, prieteni multi, iesiri dese in oras, vrem trecutul, vrem sa fugim de responsabilitatile care or sa ne faca sa semanam cu parintii nostri, doar ca in viata, singurul sens de mers e inainte, in nici un caz inapoi.